obedience to another, is the decay of self
In acceptiunea mea, diferenţa majoră între Bukoski si generaţia beat, este acea ca Bukoski nu a acceptat niciodata să devina un „clown” şi nici nu a fost un sentimental in sensul „soft” al cuvantului. Oricum si daca l-as incadra intr-un curent anume, nu m-ar mira daca ar invia din morti si ar incerca sa evadeze din limitarile formularilor mele.
sper sa crap.
placebo, excipienti si alte pseudo-ingrediente
degeaba tastez cuvinte in ferestrele acestea. degeaba incerc sa le dau sens. nu se simte nimic aici decat intepatorul, amarul fosfor ars al degetelor. lucrez fara sa lucrez la constructia infernala a unui mare si dulce nimic.
no game, no destination, no reason, whatsoever. ai avut vreodata nevoia sa iesi din rutina, sa arunci o sticla de pavaj, sa te arunci inn gol, sa trantesti o usa in nas? nu, eu nu fac asta. cel mult mai incerc uneori sa scriu despre asta. rezultatul final? zero.
totul e un pumn de pastile numai bun de inghitit de fiecare data cand creierul imi ticaie exploziv.
sau poate niciodata.
nu sunt o bomba, cuvintele mele nu sunt arme, suntem mamaligi ce refuza sa explodeze. eu, fereastra asta si cuvintele mele de fosfor. chibrituri arse. srapnelul unei amintiri. sangele unui prezent acut.
si eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu. eu stiu.
sunt fals.
Pasajele sunt, optional, rezumate scrise de mana ale continutului tau.
Prins în cleştele crunt al zilelor repetitive
răsucit în maşina de spălat a personaliăţii
înconjurat de chitanţe planuri facturi
înconjurat de o lipsă de reacţie la stimulii slabi şi de
muzica de pe partea b a casetei din capul tău
nu ai cum să începi să te redresezi
//
e prea târziu să virezi la 180km/h pe autostrada morţii
dar nu e vina ta că adrenalina autodistrugerii
te face să simţi atât de intens că trăieşti
//
nu e vina ta că atunci când ieşi din închisoarea comfortabilă a rutinei
nu descoperi nimic cu adevărat semnificativ
