cum se caţără încet
La 3 dimineaţa mă plimb fără sens prin ploieşti – prin circul asta decorat cu neoane pe care unii îl numesc oraş. Pentru mine Ploiestiul a devenit doar o adunătură de clădiri monstruoase comuniste violate agresiv de reclame de prost gust.
Un semn imens al neputinţei româneşti de a re_creea frumosul, esteticul.
Uneori mă întreb de ce il mai alint – când mă întorc din pribegii – cu apelativul « acasă »
poate că amintirile fac totul mai suportabil sau din contră
poate că am mai îmbătranit şi de-acum lucrurile par mai ursuze
mai puţin confuze
poate sunt oamenii sau
poate că e singurătatea
(uneori o vezi cum se târăşte cum vine pe stradă
cum se caţără încet pe trupul tău greoi
şi te-ngheaţă)
nu stiu.
la 3 dimineaţa
neoanele metalice nu îţi arată realitatea
totul e frig
iar focul plăpând şi abia mocnind in spatele sternului
nu-ti mai încălzeşte carcasa de mult.
