365 de zile.pastile

Timp pentru acest timp. Bani pentru aceiasi bani. Azi pentru stringentul azi.  Foc pentru foc. Oameni pentru lupii din oameni. Zâmbete la schimb pe zâmbete. Suflete pentru fragmente de suflete. Dragoste pentru dragoste. Mâine pentru perpetuul mâine. Prea tarziu pentru prea tarziu. Poezie doar pentru poezie. Ochi pentru ochi. Dinte pentru dinte. razbunare pentru razbunare. totul pentru totul. nimic pentru nimic. nimeni pentru nimeni. Blog pentru blog. Gol pentru gol.

Eu pentru eu.

Degeaba.

de data asta nu au fost doar aragazul uitat deschise ci si enorm de mult fum. am adormit  gatind ceva,  si mancarea respectiva a devenit incet dar sigur scrum.  m-am trezit ca ma intepau plamanii si visam ca fumez tigari vechi de zeci de ani, ca incerc sa ies dintre niste cauciucuri care ard intr-un ghetto. cu greu dar , m-am trezit.

incercarea de sinucidere inconstienta , versiunea 3.0

am scapat din mainile mele si de data asta.
dar faptul ca mi s-a intamplat de 3 ori in 4 saptamani mi-arata  ca nu am invatat nimic.

ma amuza aiurea (?) in cate feluri ai putea sa mori ca prostul inainte sa iti vina de hac batranetea sau macar un stil de viata dezordonat. ma enerveaza faptul ca in una din datile astea chiar as putea da ortul si nu ar fi nimic inteligent in pasajul asta. nimic inaltator. nimic deosebit. nimic in afara de ridicol. nu ca as vrea ca totul sa se termine cu un big bang. dar vreau ceva decent.

ce imbecil sunt.
in loc sa ma tem de moarte ma tem de o moarte ridicola.

//

oricum inteleg din nou acelasi mesaj al urgentei din mine.

ar trebui sa las naibii o urma

in urma

//

ceva care sa-mi spuna egoismul, celorlalti

//

deocamdata continuu.

asta pentru ca în ziua în care am încercat să mă opresc din respirat

aerul a intrat peste tot în corpul meu.

În unele dimineţi sunt un altul,
pescãruşii amari îmi rãscolesc tãcerile cu ţipătul îndepărtat,
pereţii mi-aruncã priviri grele
şi patul mã leagã în lanţuri…

Jasmine, Jasmine, Jasmine, în semiîntuneric amintirile cu tine miros a pâine, a scoici , a nisip peste care s-a fãcut dragoste..

Nu-mi amintesc gustul tãu, nici glasul nu ţi-l mai ştiu Jasmine, dar parfumul acela pe care-l purtai mereu ca pe o umbrã mã urmãreşte şi trece prin mine precum cititorii grãbiţi sau femeile extatice alergând fluturii primăvara.

Jasmine tãcerile îmi bat darabana în inimã, si eu nu ţi le pot descrie, nu pot exprima, iubirea asta de graniţã care doarme de prea mult timp între coastele mele si nu între versurile ce le scriu.

Jasmine, de pe o margine de viaţã mã dezbrãcam de cuvinte pentru tine şi te priveam cum îmi savurai rãtãcirile, cum îţi dilatai pupilele când împotriva mea alunecam mut cãtre tine  .Aveai întotdeauna pe umãr un sentiment ca o caracatiþa îmbrăţişa tot ce simþeam eu şi îmi lipea tentaculele unei iubiri inefabile peste aripi, îmi înfăşurau ca o amantã trupul pânã aveam halucinatii Jasmine, şi totul îmi pãrea ori prea uşor ori imposibil.

în fiecare zi pescãruşii îmi furã firimituri din visele cu tine îmi ciugulesc din ochi singurele lumini care fac diferenţa dintre mine şi un nebun. Am ajuns sa cred totul ţipã la mine cum cã nu mai sunt eu, nu mai sunt eu fãrã tine Jasmine …

Nu te întoarce aici Jasmine, mai am atât de puţin sã mă eliberez, ia-ţi pescãruşii şi du-te Jasmine,
du-te iute Jasmine,
du-te zborului,
du-te….

Câteodatã totul curge ca şi cum aş invârti un robinet imens, idei, sentimente, relaţii, imagini, cuvinte, posturi de blog şi prieteni care îţi apreciazã invenţiile culinare, libertatea, banii şi bineînţeles societatea in care numeletauepetoatebuzele, şi spaţiul în jur e atât cât sã respiri ca un nou nãscut, şi sã te mişti ca un soare, e spaţiu în jur atât cat sã se te ţii uneori foarte departe de realitate, si muzica ta curge la robinet şi cântelcultãuîlştiutoţiprietenii şi totul e atât de bine încât îţi vine sã mori fericit  faimos şi frumos dar nu ai de ce si oricum nu ai suficient  curaj  sã deschizi ochii larg.

totul e bine. totul e perfect.  astazi sunt un om cu ochii inchisi.

numele meu e claudiu

câteodată scrisul e atât de rău încât îţi vine să-l numeşti iad.

frumuseţea durerii, o văd prea puţin ceilalti.

Când mergi de atât de multă vreme într-un trafic infernal, încât ai uitat să te mai miri de numărul maşinilor, când totul a devenit maşinal până şi înjurăturile, nu mai observi că undeva lângă tine un şofer a decis să facă o întoarcere pe dublă continuă şi cineva sau ceva a intrat în el. Iţi continui pur şi simplu drumul gândindu-te la credite, salariu, familie fără să ai timp să vezi că în spatele tau maşinile celelalte frânează, ca unii din şoferi îşi acoperă ochii iar pasagerii sunt îngroziti. Tu nu ai de ce să fii îngrozit. Pentru tine nu s-a întâmplat nimic.

Când stai la trecerea de pietoni nerăbdător, ai o mie de gânduri în cap, îţi sună telefonul şi începi să discuţi din nou pentru a nu ştiu câta oară cu un coleg care nu poate să rezolve o problemă de serviciu. Lumea dispare. Nu ai timp sa mai vezi că unele maşini forţează un roşu şi intră in viteză în intersecţie.. Nu ai timp să vezi oamenii care uită să mai treacă odată cu tine pe verde fiindcă în intersecţie o maşină a intrat pe roşu si s-a întâmplat ceva. Nu ai timp sa îţi pese de problemele altora. Nu ştii că în incidentul petrecut e implicat şi un prieten vechi de-al tău cu care jucai fotbal mereu în urma cu 10 ani N-ai timp să auzi ţipetelor câtorva femei, nu vezi multimea care începe să se adune acolo. Tu nu ai de ce să fii îngrozit. Nu s-a întâmplat nimic.

Când e prea cald să conduci un autobuz din asta vechi pe un drum aşa de prost şi mai e atât de mult până se sfârşeşte programul, devii nervos şi îţi lipseşte confortul minim. Norc că ai laut nişte apă minerală rece de la magazinul de lângă ultima staţie în care ai oprit. Te uiti in oglinzi şi drumul pare liber. Nu circula nimeni pe canicula asta. Cauţi sticla de apa în sacoşa caree a căzut undeva lângă scaun. Laşi volanul pentru o clipă, nu-i bai, drumul e liber. Desfaci dopul, duci sticla la gura, bei. In sfarsit te mai răcoresti, e mai bine. Autobuzul lasat o secunda liber a ajuns pe contrasens cu totul, dar nu e bai, drumul e liber. Il rederesezi. E bine. Ai putea sa îti aprinzi o tigara sa mai uiti de caldură si de drum. Nu ştii ca între timp autobuzul tau a împins un motociclist aflat în depăşire într-un cap de pod. Nu ai de ce să îţi pese.

Neatenţia ucide. Te rog mult să te asiguri de două ori, sa te uiţi de două ori după motociclete.

Am lansat site-ul Heavy Riders . Sa fie intr-un ceas bun!

de ce nu pun poze pe blogul asta…

pai fiindca le pun pe alt blog. that’s why.

http://www.nodvizual.blogspot.com/

orasul asta e un dezastru. oameni urati, masini urate, blocuri urate, zile urate. zilele mele urate. zilele mele negre si mici , care se termina uneori frumos cand Ea e langa mine.  parca asa – ca sa imi dovedeasca faptul ca miracole se mai intampla inca.  chiar si in iad.